FRF (Federația Română de Fotbal) a anunțat că echipele din Liga 1 vor putea efectua 5 schimbări pe meci, toate acestea în baza propunerii primite din partea FIFA pentru a-i proteja pe fotbaliști în urma întreruperii competițiilor din cauza Covid-19.
Ilie Dumitrescu s-a declarat încântat de această modificare făcută în Legile Jocului pentru meciurile care vor avea loc în 2020, toate acestea deoarece consideră că echipele din Liga 1 vor avea nevoie de această schimbare.
„Apropo de speţa asta, că schimbi jucătorii, adică e jumătate din nucleu, 50% din jucătorii importanţi. Când faci antrenamentele tactice, nu le faci doar cu primul 11, cu echipa de bază, ci le faci cu fiecare dublură pe post.
La antrenamentele tactice participă toată lumea. Fiecare jucător care intră pe teren ştie ce să joace, ştie ce zonă să acopere. Şi, în acelaşi timp, antrenamentele se fac în grup şi toată lumea interpretează partitura în grup.
Nu sunt probleme că se vor face 5 schimbări, este nevoie în momentul de faţă, vor fi meciuri din 3 în 3 zile. Poate se va relua competiţia în 4 săptămâni, ai nevoie de 5 schimbări. Acum să nu ne trezim cu 4 schimbări la pauză sau cu 5, vom avea şi surpriza asta”, a explicat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
„Dar un lucru este cert, pe experimentul ăsta cu 5 schimbări se va merge în continuare pentru că este clar că există o diferenţă între titulari şi rezerve, sunt câteva posturi şi anumite semne de întrebare unde jucătorii sunt de aceeaşi valoare.
Hai să dăm un exemplu: Moruţan, Tănase, Coman, Man. Sunt 4 jucători în spatele atracantului, dacă joci cu un număr 9. Şi din 4 trebuie să alegi 3. Dar jucătorii ăştia sunt apropiaţi valoric. Iar tu, ca antrenor, cu cine să începi? Pentru că, de exemplu, la ultimul meci, şi Moruţan s-a ridicat la un nivel foarte bun.
Hai să spunem că ai 3 jucători de bază, dar la un moment dat ai un semn de întrebare, cu cine să începi meciul următor. Dar e foarte greu să acoperi asta şi nu vom vedea 5 schimbări imediat. Doar când jucătorii se resimt, din punct de vedere fizic, la un anumit interval de timp.
Pentru că efortul maximal nu poţi să-l duci 90 de minute pentru că încă n-ai ritmul competiţiei. Dar e clar că echipa care va rezista cu jucătorii de bază cât mai mult timp va avea un avantaj. Pe Messi nu poţi să-l înlocuieşti”, a spus Ilie Dumitrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER